Condominion
...
Născut fiind a fi și-a nu ști mai nimic
Din tot ce-n lumea asta în juru-mi se petrece,
Născut să cad mereu și-apoi să mă ridic
Și-ntreg zbuciumul lumii să mă lase rece,
Am ales să stau și s-aștept cu răbdare
În lumea mea cea mică, un răsărit de soare
Mizeria din juru-mi s-o las, să nu o stric!
...
Cine-s eu să strâng din jurul meu gunoiul?
Nu-i gunoiul meu și nu am niciun drept
De-a-l lua de unde este împrăștiat de vânt
Când pare că răsare ca iarba, din pământ.
Dacă iau gunoiul, nu-s nici bun, nici deștept
Vechiul gunoi fiindu-i altui gunoi altoiul!
...
Astfel gunoiul crește devenind peren
Și grabnic se-nmulțește, câștigând teren
Neavând vreun spor luându-l de lângă bloc,
Căci ca prin farmec crește a doua zi, la loc.
Degeaba trimit șefii, tot felul de bascule,
Căci precum Augias la cei 3000 de boi
Să curețe din grajduri tonele de gunoi,
Să-l angajăm și noi pe harnicul Hercule!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: