În cârciuma aceea, sub bolta de fier,
Cuie și spete, jeguri și prafuri,
Lumea adunată într-un loc,
O încredere pierdută în vicii şi exces.
Băuturi tari și fum de tabac,
Cârciumă sumbră și mese rotunde,
Tejghea murdară și sticle sparte,
Cioburi și scaune aruncate.
Geamuri murdare și draperii desuete,
Apa din paharul meu îmi pare un pământ,
Wisky în vene și gânduri ce zboară,
Într-un loc unde nu mai există speranță.
Dar poate că în miez de noapte,
Când întunericul își face simțită prezența,
Apa din paharul meu își schimbă gustul,
Și lumea din jurul meu devine mai puțin sumbră.
vezi mai multe poezii de: Stamate Constantin
Detalii poezie:
Distribuie pe: