Poezii despre Singurătate:

Aș vrea să- mi crească din călcâi cuvinte
Și să dea Domnul pașilor mei minte
Aș vrea în loc de degete crenguțe
În glas, ciripituri de vrăbiuțe.

Toți anii care au trecut
O patimă mai mare-n suflet
Decât tine în veci n-am cunoscut.
Deci hai să descifrăm timidul început,

Dacă vrei să te mai întorci,
vei găsi cuvintele mele în iarbă
înşirate de-a lungul zării
Dacă nu te mai întorci niciodată

Te văd cum luneci peste vremuri de departe
Când mă sugrumă bruma dimineţii prin livezi
Eu toamna te doresc pe viaţă şi pe moarte
Dar mâna ta mă-mpinge înapoi spre pomii verzi

Eu am ucis partea de suflet care te iubea
cel mai mult,
dar cum poţi să îngropi oceanul
într-un răsărit,

Uneori mă surprind visând,
Privind în golul trecător
Al inimii mele
Ca-ntr-un neant plângând,

Ea avea mireasmă
ca şi dimineaţa,
privea clipele prin aer
cum se rotesc

Azi m-am trezit în lipsa mea
şi m-am strigat
-Unde eşti vitregule,
în care colţ de gând?

Tu ți- ai pus azi o dorință
Sau crezi că nu-i cu putință
Să se- ndeplinească odată?
Viața este ca o roată...

Am rămas în urma ta
Ca o pasăre oarbă
Cu braţele împunse de durere
Şi sângele transformat în rugină.