Poezii despre Singurătate:

Am ajuns precum Ovid în exil
La Pontul Euxin în surghiun
Sunt singur aici străin și umil
Plecat după traiul mai bun.

NOAPTE BIZARĂ

de Marian Florentin Ursu
*

L-am alungat pe cel care trăia în trupul meu
cu o piatră
și i-am spus,
-fugi din mine claustrofobule,

M-am întovărășit cu întunericul în această călătorie
Dinspre naștere înspre agonie;
A ta falsă mărinimie m-a schimbat pentru totdeauna.
Și-acum tot ce eu revăd, tot ce resimt

SĂ NU MĂ UIŢI

de Marian Florentin Ursu

În buzunarul drept de strâmb al Primăriei de Păpuşi,
intră banii luaţi de la mine prin şapte sute şaptezeci
şi şapte de impozite : pentru umbra blocului meu de beton,
pentru umbra ploii – picuri-picuri – ce-i cade – da, din joi

Din ce-am trăit, acum, cam tot îmi aparţine
Şi nu renunţ la ce-a fost bun sau ce-a fost rău,
Doar vreau să ştiu că ţie-ţi este încă bine
Şi nu te-ai poticnit de soartă-n drumul tău

Deschide, deschide-mi fereastra să curg
Din cer înghețat către miezul fierbinte,
Un drum ce-amânat-am mereu să-l parcurg
Pe punți lunecoase spre-a vieții-mi sorginte!

Alb magnetic, discontinuu – cavalerii
rogozului, domnişoarele papurei, trestia purpurei
şi altele, până vederea mi-este-absorbită, frântă,
de gaura neagră M-87 : îmi văruiesc streaşinile,

AGONIE DE TOAMNĂ


de Marian Florentin Ursu