Poezii despre Singurătate:

Punctul infim ce sta şi veghează,

Pe valurile spumoase,

Maşina îşi făcea drum printre picurii de ploaie,

Iar ei o loveau greu şi abuziv.

A desenat pe trupul lui

Lovit şi vânăt tot,

Îngheţau cântece de viori

Pe buzele ei.

Iar de mor de tănâră!

Sa ma îngropi

Pe buzele secundelor ce trec,

Sclipesc clipele, se zbat,

Stăteam cu spatele lipit de perete.

Era un perete gol şi rece.

Toată viaţa a fost chinuit,

Viaţă lungă de opt picioare.

Singurătate, tainică grădină,
Cu freamăt lin, cu dulce adăpost,
Pribeagul suflet fără de hodină
De-atâta vreme-n țara ta n-a fost...