Poezii despre Singurătate:

A mai rămas o brumă de cultură
În ţara asta plină de frumos!
Doar că sunt unii încărcaţi de zgură
Ce vor să o arunce cât mai jos.

Se-aşază timpul peste noi
Plin de dureri şi de nevoi;
Prin plete negre pân-acuma
Se-aşterne ca o boare bruma.

Ce ai găsit Doamne la mine?

Ce ai găsit Doamne la mine
Un pumn de lut şi de ţărână

Sunt circarul vieții mele,
Uneori joc propriul rol,
Publicului-i fac bezele,
Îi dau doza de Carmol.

Plâng pietre la margini de cruci
Şi cerul adoarme pe deal,
Se leagănă frunza prin nuci,
Un gând se înalţă fatal.

"Au murit in aer pasarile, au murit
si zborul lor a ramas sa zboare singur"
Gabriel Gafita

Când bate vântul prin casă
Și ploaia plânge la geamuri,
Uităm ori nu ne mai pasă
De pomii rămași fără ramuri!

am adormit pe banca propriei minţi
aşteptându-te
la picioare vorbeau duhuri de ierburi gri
şi bâiguiau esperanto

cu tălpi rezemate de cer
şi cap îngropat în pustii
am mâinile oarecum verzi de creşterea ierbii din jur
şi ochiul

Zeiţă mireasă
Ce-mi treci peste casă,
Adu-mi zile bune
În miros de grâne!