Poezii despre Singurătate:

Frângere, înfrângere
Ce urci ca o plângere…
Tu mereu te caţări, viaţă
Legată de-un fir de aţă!

pereţii mei – anonime tablouri
ferestrele ude - imense hublouri

pe masă dorm către somnul de veci

Alergăm către un timp ce ne cuprinde
Venind de nicicând, de niciunde,
Navigăm printre site-uri şi umbre
Către zile tăcute şi sumbre.

Melancolie, dulce agonie,
Tu mă cuprinzi în brațele-ți ades...
Tu poți să fii o simfonie,
Sau un vacarm de ne-nțeles.

Mă așez în luntre
cu faţa în jos
să trec dincolo.

Îţi scriu acum, tăicuţă, o scrisoare
De-aici, din astă lume trecătoare,
De unde tu plecat-ai fără vreme
De parcă pus ai fost între blesteme.

Am plecat iarăşi haihui
Pe uliţa dorului
Şi-am ajuns pe înserat
Tot pe uliţa din sat!

pământul se face că nu m-aude când strig

am încercat apoi cu noaptea
avea urechile-nfundate cu stele

Dragostea este libertate

Dragostea este ca o mângâiere tandră de vânt,
în timp de vară,

Mi-e sufletul sloi
şi am ochii goi,
în jur totu-i negru...
dar eu sunt integru!