Poezii despre Singurătate:

Presar cenușă din tipar
Pe rugul nopților viclene
În anotimp cu număr par
Și boltă cu sclipiri obscene.

am adus cerul mai jos
l-am tras pe deasupra capului
cămaşă de noapte

Timpul şi-a închis zâmbetele triste
Într-un turn de fildeş...
Sunt amintiri ce zac cu uşile de focuri aprinse,
În închisori în care mintea n-are leac.

Mi-e dor!...

Mi-e dor de mine,
Mi-e dor de noi,

Poftim
cine-şi asumă
riscul de-a fi trist
acum

Frunză verde rogvaiv
te dezbraci fără motiv

Şi-ţi pui oasele la dungă

strigătul
e de la mine până la tine

sub acoladă

Pe-acest poem nu-l mai suport
epitete îi trântesc în faţă
îl dau afară ca pe-un mort
ce şi-a bătut doar joc de viaţă

Să nu mai ard produc cenuşă
să nu te bat la cap că nu e uşă

Să nu scot gheara nu-s pisică

Acolo unde veşnicia s-a zidit,
Umbre de paşi ne duc spre ţintirim;
În gând cu amintirea şi un dor zorit
Aş vrea pământul să-l înmugurim!