Poezii despre Singurătate:

Mi-e dor de dorurile toate,
De primăvara din priviri,
Deşi am tâmplele brumate
Şi rătăcesc prin amintiri.

Sunt pisică, stau la bloc
Şi îmi place să mă joc!
Am şi pat, ba am şi pernă…
Sunt o pisică modernă!

Singur pe-al iubirii continent

Costel Zăgan, Universuri paralele

Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.

Stăm aşa gravi, timpul ne plouă,
Cu destinul alături îmbătrânim;
Altă lumină, aer, lume nouă
Şi călătorim etern către ţintirim.

Un ecou străpunge pleoapa,
Tunet muge din adâncuri,
Sângele îşi sapă groapa,
Fulgere aprind amurguri…

A mai rămas o brumă de cultură
În ţara asta plină de frumos!
Doar că sunt unii încărcaţi de zgură
Ce vor să o arunce cât mai jos.

Se-aşază timpul peste noi
Plin de dureri şi de nevoi;
Prin plete negre pân-acuma
Se-aşterne ca o boare bruma.

Ce ai găsit Doamne la mine?

Ce ai găsit Doamne la mine
Un pumn de lut şi de ţărână

Sunt circarul vieții mele,
Uneori joc propriul rol,
Publicului-i fac bezele,
Îi dau doza de Carmol.