Poezii despre Singurătate:

Mă simt singură…ca o lebădă neagră
Pe frunzele somnului, pline de apă…
Inima mea se ȋneacă pribeagă
Când ramele visului ȋn vârtejuri ȋmi scapă…

Glasuri tresar în morminte,
Pământul îşi soarbe durerea,
Flăcări din hăuri trezite
Spre cer îşi ridică tăcerea.

Toamna mă plimbă de la o extremă
la alta De la verde la galben însă că
derea-i liberă și plină de frunze Doar
ele mai pot concura cu frumusețea fă

Pe meleaguri geto-dace
viitorul s-ar întoarce

Că ne-a invadat trecutul

Și tot încerci,crezând că poate,
Există-n lumea asta,și pentru tine-o jumătate
Ca fiecare om tânjești,după o viață lângă cineva
Sperând că lucru-acesta,va dăinui de-a pururea

Moartea vine prea devreme
niciodată nu te-ntreabă
dacă pentru ea ai vreme
să te muți colea sub iarbă

Mantaua este o capcană
fantoma lui Gogol o-mbracă
la piață-ai cumpărat o rană
plutești în cer ca într-o barcă

Te-am văzut o crizantemă
Dintro margine de lună,
În păr ți-am prins diademă
Ce te încunună!

Când mă uit într-o oglindă,
mă cuprinde disperarea,
cine e femeia asta?
mă frământă întrebarea…

În noapte târziu, pe sub nori de dantele
Ce poartă miresme şi neguri de stele,
Se-mbracă ferestre cu flori, crizanteme,
Iar luna îşi ţese pe cer diademe!