Poezii despre Singurătate:

Ce simple-mi par acum acestea toate,
taverna ațipește, resemnată,
ca o natură vie, nesemnată,
iar un mesean își sprijină în coate,

Cu pașii-mi căutam cărarea
Pe care urma să-ți găsesc
Așa cum caută și marea
Cu valul,țărmul românesc

(premiul - l - la concursul Prin colbul vremii, ediţia a doua-2015)


poate că teama pe care o invoc

Anul vechi s-a cam sfârșit,
Altul nou s-a pregătit!
Iarnă e și parcă nu-i,
Dar nu-i pasă nimănui!

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn

Să te opresc tare aș vrea
Din pasul ce departe-l faci
De cel ce-apare-n calea ta,
Dorindu-l,tu preferi să taci

Prin tinda casei părintești
Și azi mai zburdă gândul…
Grădina-i plină cu povești,
Pe masă, gol e blidul!

as dori sa fiu poet
sa ma-nalt pana la soare
sa ma plimb pe malul marii
si sa ma arunc in mare

Mai aspră decât tine,singurătateo nu-i
Pe orice om voios,tu poți să îl răpui
Necruțătoare,dură,ești tu singurătate
Că lași în urma ta,doar vise spulberate

Din ascuțimea penei scrie stihuri
Măiastre sau mai calpe uneori
El sufletul l-așterne-n versuri
Ce mângâie tacit ca niște flori.