Poezii despre Singurătate:

Mi-e dor de tine-n fiecare clipă
Și-n urma ta rămân doar aminitri
Sunt ca un fluture făr’ o aripă
Oh!Cât amar și câte amăgiri!

Stau și privesc depărtări îmbrăcate-n lumină...
Lacrima scapătă din adânc printre gene
Ca un foc ce se zbate, izvorând din argilă,
Înălțându-se tainic spre zări gordiene.

În al meu suflet fac curat
De-acolo chipul ți-l arunc
C-a obosit câte a-ndurat
Cât m-ai făcut mereu să plâng

De-ai fi trăit iubite,
ce bine ne-ar fi fost,
copila noastră are
în viaţă al ei rost.

De vânt rafală vine,și-n brațe mă cuprinde
De-a ta guriță dulce,cu forță mă desprinde
Și restul meu de viață,în veci ce mi-a rămas
Cu gându-l voi petrece,la tine ceas de ceas

Stropi de ploaie, peste mine
Curg alene ca un cânt,
Iar în suflet, doar suspine
Mă îmbracă în veşmânt!

Mă-mbrățișează infinitul
Când mă privesc în ochii tăi,
Gândul aleargă ca zărghitul
Și inima mi-e vâlvătăi!

De-ai fi venit c-o floare
şi-n ochi m-ai fi privit,
ai fi văzut ce-n viaţă
nicicând nu ai gândit.

Prin ploaia frunzelor de toamnă
La pieptul meu am să te strâng
Să uiţi de tine, dragă doamnă
Şi cu-n sărut am să te frâng.

Mi-e ceru-ntunecat de mii de gânduri,
Și munții mei,pe piscuri îl susțin
Iar viitorul curge tandru ca un vin,
Râvnit și negustat în mii de rânduri