Poeme de ieri.Poeme de azi.Poeme de suflet/ Versuri de ieri.Versuri de azi. Versuri de suflet - Dan Lazarescu

Revista Vatra Veche, nr.7/2019, pag. 31

Spre deosebire de primul volum al poetului Dan Lăzărescu, Mi-a picurat din suflet poezie, lansat în septembrie 2018, în care iubirea cu multiplele sale faţete domina spaţiul poetic, volumul Poeme de ieri.Poeme de azi. Poeme de suflet, lansat în luna decembrie a aceluiaşi an,aduce în prim-plan problematica timpului, tematică tradusă nu doar de componenta ideatică, ci şi de nivelul lexico-gramatical, respectiv cel al câmpurilor semantice.
Cronosul se descompune triadic, astfel încât timpul cosmic, timpul biologic şi cel social se află într-o permanentă fluctuaţie. Timpul social se revarsă asupra fiinţei copleşind-o. Rotiţele mecanismului ce pune societatea în mişcare sună sinistru pentru omul ce resimte deja mişcarea descendentă pe care o impune timpul biologic.
Trupul se supune succesiunii vârstelor, anunţă ruina de mai târziu, deşi întreaga fiinţă a poetului luptă împotriva trecerii. Timpul cosmic, indiferent în faţa omului, este filtrat de omul îndurerat prin limitele timpului istoric, linear şi ireversibil, dar pus mereu în relaţie cu natura.
Valorile componentelor temporale sunt induse de tiparele gândirii umane.
De exemplu, dimineaţa este momentul primenirii, al revigorantului început, iar seara asigură diminuarea ritmului febril, asigurând trecerea spre momentul nocturn al comunicării cu transcendentul. Uneori, acest moment tranzitoriu eternizează clipa sau, poate, reduce eternitatea la o clipă suspendată, scoasă din timp...
Dincolo de triada amintită, dihotomia eternitate – efemeritate pulsează în subteranele creaţiei.
Aflat într-o permanentă luptă a anulării constrângerilor cotidianului, poetul se ancorează obsesiv în spaţiul naturii receptate ca un con atemporal, ca un spaţiu într-o permanentă manifestare hierofanică.
Textul Ce falnic fag eram surprinde elementul vegetal în ipostaza unui liant între atempoalitatea începuturilor şi fiinţa trecătoare a omului aflat în permanenta eroare a ingratitudinii: Aveam înfipte rădăcini adânc, adânc, / Care citeau poveştile de la-nceputuri / Şi le spuneam cu-al frunzei foşnet tuturor,/ Le trimiteam şi-n zări cu ţipete de vulturi. // Atâtea toamne şi atâtea primăveri / M-au desfrunzit şi iar mi-au dat pe crengi frunzarul; / Atâtea ierni m-au îmbrăcat cu neaua lor, /Atâtea veri mi-aţi căutat cu toţi umbrarul.
Iubirea este în egală măsură calea spre atemporalitate, atâta timp cât bărbatul se descoperă ca jumătate androginică: Eu sunt, / Dar nu-s decât o jumătate / Dintr-un întreg /Din care când lipseşti / E-atât de frig,/ E-aşa singurătate... / Prin vene-mi curge dor / Când tu nu eşti. // Tu eşti,/ Dar nu eşti un întreg, / Eşti jumătate/ Din aripile dragostei ce zboară /Numai atunci, / Când visurile noastre toate / Dansează lent, în paşi de vals,/ La ceas de seară. (Eu sunt).
La polul opus, planează obsesiv imaginile efemerului, din care se desprinde portretul ceasornicarului, o falsă epifanie, resimţită întocmai de poet: Ceasornicar bătrân, / De ce tot stai încovoiat de spate? / Ţi-i fi pierdut, /Bag seamă, / Şi tu, /Tinereţea /Printre rotiţele ceasornicelor tale. // Nu te cuprinde oare / Şi pe tine / Azi / Tristeţea? // N-ai vrea cumva / Acum / Să nu fi fost
acela / Ce măsură / Cu truda lui /Pieirea? / Ci, / Să fi fost un popă preacucernic / Să-mparţi, / Cu har divin, / Doar nemurirea? (Ceasornicarul).
Conştiinţa trecerii este însoţită adesea de surâsul zamolxian: Iubito, simţi secunda grea şi rece / Prin carnea ta viclean cum se strecoară? /Se-nfruptă laş din tinereţea ta firavă /Şi-apoi, prelins, în amintiri coboară. // Nu plânge, nu umbri atâtea vise, /N-ai cum să-nduioşezi o lege-a firii, /Aruncă-te frumoasă, tandră şi cuminte / În braţele încinse, dulci ale iubirii. // Vom semăna cu buzele săruturi, / Prin inimi ne va curge fericirea.../ Râzând topiţi în palma dragostei, iubito, / Ne va părea neînsemnată nemurirea! (Timp şi iubire)
Alteori, periplul omului prin lume e receptat drept un fatum iscat dintr-o eroare divină, un traseu incoerent, la capătul căruia nu se regăseşte salvarea promisă prin sacrificiul christic. Revolta luciferică devine inevitabilă: Cum ai putut? / Să laşi pe urmă timpul / Să mistuie duiumul de minuni / Ce Le-ai creat /Şi zâmbetele noastre / Să se topească/ Stinse de tăcere, / Să se prefacă scrum. (Cum ai putut?)
În cele din urmă, Logosul rămâne principala fortăreaţă în care se retrage poetul, atunci când goana timpului istoric devine o povară prea grea. E un fir al Ariadnei ce îl conduce mereu spre sinele cel autentic, prea puţin dezvăluit dincolo de masca socială.
Totodată, cuvântul poetic se vrea a fi mângâierea celor ce-l ascultă, poetul asumându-şi statutul de avatar al Demiurgului: Eu m-am născut ca să ascult izvoare / Şi magic să preschimb în versuri şoapta lor. / Eu m-am născut să dăltuiesc din lacrimi / În ale voastre inimi zâmbete şi flori.
(Eu m-am născut)
Iată că, încă o dată, poetul se redescoperă, se reinventează oferindu-ni-se cu generozitate. Noi îi primim versul şi sentimentul pe care îl îmbracă spunându-i: Bine-ai venit
în sufletele noastre!
Prof. dr. LAURA-ALEXANDRA PUI

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
LĂZĂRESCU, DAN
Versuri de ieri. Versuri de azi. Versuri de suflet/Dan Lăzărescu - Târgu-Mureş : Editura Vatra veche, 2018
I.S.B.N. 978-606-546-195-7
821.135.1

Coperta de Nicolae Băciuț
EDITURA VATRA VECHE
Târgu-Mureş, str. Ilie Munteanu nr. 29
Lector Nicolae Băciuţ
Copyright©Dan Lăzărescu 2018
Toate drepturile rezervate
Tehnoredactare: Sergiu Paul Băciuţ
Format 16/61x86, Coli tipo 8,125
Tiparul executat la
S.C. INTERMEDIA GROUP SRL
Târgu-Mureş, str. Iuliu Maniu nr. 14
România

Detalii:
Autor: Dan Lazarescu
Preţ: 20 RON
Număr telefon: Trebuie sa fii autentificat!
Vânzător: Dan Lazarescu
Oraş: Sangeorgiu de Mures