Poezii despre Singurătate:

Mantaua este o capcană
fantoma lui Gogol o-mbracă
la piață-ai cumpărat o rană
plutești în cer ca într-o barcă

Te-am văzut o crizantemă
Dintro margine de lună,
În păr ți-am prins diademă
Ce te încunună!

Când mă uit într-o oglindă,
mă cuprinde disperarea,
cine e femeia asta?
mă frământă întrebarea…

În noapte târziu, pe sub nori de dantele
Ce poartă miresme şi neguri de stele,
Se-mbracă ferestre cu flori, crizanteme,
Iar luna îşi ţese pe cer diademe!

S-au unit români cu țara
Și-au dat mâna-n vers și cânt,
Toamnă e, cântă chitara,
Umblă genii pe pământ!

Colorată, rece, caldă,
Şturlubatică şi tandră,
Cu găteli de Esmeraldă
Şi în ritmuri de ciuleandră,

Dacă mi-ai dărui a visului taină
Ce mă răpeşte din liniştea nopţii,
Zorii ce vin mi-ar nărui orice spaimă;
N-aş căuta ghicitoarele sorţii!

Numărăm clipe
în loc de cocori
Aripile nepereche
Ne-au așternut singurătatea

Tu nu mai vii
Nici azi, nici maine
Ai disparut din casa
Si mi-ai lasat pe masa

O pasăre, ţipând, a-njunghiat
Tăcerea răcoroasă a-nserării.
Erau de faţă norii coloraţi
Ce-nchipuiau picturi deasupra zării.