Poezii despre Singurătate:

Glasuri tresar în morminte,
Pământul îşi soarbe durerea,
Flăcări din hăuri trezite
Spre cer îşi ridică tăcerea.

Toamna mă plimbă de la o extremă
la alta De la verde la galben însă că
derea-i liberă și plină de frunze Doar
ele mai pot concura cu frumusețea fă

Pe meleaguri geto-dace
viitorul s-ar întoarce

Că ne-a invadat trecutul

Și tot încerci,crezând că poate,
Există-n lumea asta,și pentru tine-o jumătate
Ca fiecare om tânjești,după o viață lângă cineva
Sperând că lucru-acesta,va dăinui de-a pururea

Moartea vine prea devreme
niciodată nu te-ntreabă
dacă pentru ea ai vreme
să te muți colea sub iarbă

Mantaua este o capcană
fantoma lui Gogol o-mbracă
la piață-ai cumpărat o rană
plutești în cer ca într-o barcă

Te-am văzut o crizantemă
Dintro margine de lună,
În păr ți-am prins diademă
Ce te încunună!

Când mă uit într-o oglindă,
mă cuprinde disperarea,
cine e femeia asta?
mă frământă întrebarea…

În noapte târziu, pe sub nori de dantele
Ce poartă miresme şi neguri de stele,
Se-mbracă ferestre cu flori, crizanteme,
Iar luna îşi ţese pe cer diademe!

S-au unit români cu țara
Și-au dat mâna-n vers și cânt,
Toamnă e, cântă chitara,
Umblă genii pe pământ!