EXPLOZIA UNEI STELE

vineri, 27 februarie 2015

Punctul infim ce sta şi veghează,

Pe valurile spumoase,

Ale mării agitate în cristale negre,

În corabia sa de planete navighează.



Urmăreşte drept o soră mai mare,

Ajunge la nordul nordului,

Loc în care nu gaseşti nimic,

Poate doar un ţipăt tăcut de Soare.



Se agită să scape

Din strămtoarea neantului,

Şi din pereţii de vată de oţel,

Care sugrumă cu şoapte.



Fire, fire, din frumosul păr bălai,

Ce-i cade lin pe umeri de gheaţă,

Sunt aruncate-n aer,

Iar sufletul ei cu totul explodează.



Ar fi vrut poate să mai rămână,

Să mai lumineze-n noapte câte-o umbră,

Să mai acopere paşii de criminali

Ai oamenilor explodaţi deja,

Ce n-au privit spre ea măcar.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: