Advas - poeziile altor autori

Regatele, Imperiile mari
Cu timpul și mai mari au devenit;
Ori prin efortul propriu-au înflorit,
Ori prin ai artei Principi geniali.

Când lebăda-și dă seama c-a venit
Ora ce pune capăt vieții sale,
Cântec, cu voce-naltă și amploare,
Ridică peste țărmul părăsit.

Redă-i crinului alb albul curat,
Și rozelor culoarea purpurie;
Dă-i soarelui ‘napoi lumina vie
Din ochii ce condamnă la furat.

Tot timpul, crudă Doamnă, m-am temut,
Văzându-te așa ne’ncrezătoare,
Că-i neiubire-această amânare
Și fiindcă te-am iubit, că sunt pierdut.

Orfeu înamorat care cânta
În căutarea Nimfei dispărute,
În văile lui Orcus2, neștiute,
Cu harfa și cu vocea o-mbuna.

Senior Lopes, umilă starea mea
În rang ieri așa mult a câștigat,
Încât chiar voi, de toți învidiat,
Numai cu mine locul l-ați schimba.

„Ce duci cu tine crudă Moarte?” „Ziua”.
„Și când ai luat-o”? „ Chiar la răsărit”.
„Ce-ai înțeles ?” „N-am înțeles nimic”.
„Cine te-a pus?”„ Cel ce-a-nțeles vecia”.

Natura, cu ce tainică finețe
De-nșelăciuni, de lume, dă să fugă!
Permite tinereții să-și ascundă
Sub strai sărac întreaga frumusețe!

Dulci ale lui Mondego limpezi ape,
Răgaz al amintirii fericit,
Unde, perfid, speranța a reușit
Mult timp orbit cu sine să mă poarte.

Sub lespedea aceasta e îngropat,
De armele mortale văduvit,
Un Căpitan ilustru, renumit,
Fernand’ de Castro1, fie lăudat.