Advas - poeziile altor autori

Dragă vrăjmașă-a mea, de-a cărei vrere

Dragă vrăjmașă-a mea, de-a cărei vrere
Legă destinul clipa-mi fericită,

Coboară Domnul bun din înălțimi
Spre-a se-ntrupa-n Fecioară suverană.
”De ce divinul ia formă umană?”
Ca omul să se-nalțe la Divin”.

Domnul, ca să iubească ce-a creat,
Pe tine te făcu, fecioară pură.
Priviți, așa fu astă lucrătură
Că numai pentru el o a păstrat.

Când din privirea ta, din dulce-ți râsul
Își află ochii mei îndestulare,
Atât de sus mă-nalț în gând că-mi pare
Că pe pământ e însuși Paradisul.

Mă judecă o lume drept ratat,
Văzându-mă dedat durerii mele,
Departe de-ai mei semeni și în cele
Din urmă de toți oamenii uitat.

În temnițe adânci un timp am stat,
Rușine cuvenită vinei mele;
Încă și-acum port lanțurile grele
Pe care Moartea,-n ciudă, le-a sfăr’mat.

Cerul, pământul, vântul care scade...
Valul, ce se întinde pe nisip...
Pești, scufundați în somn încremenit...
Tăcerea, odhnindu-se în noapte...

Sub piatra-aceasta zace îngropată
Din lume cea mai nobilă făptură,
A cărei viață, doar din pizmă pură,
De Moarte prea curând i-a fost furată,

Iacov, la oi, ani șapte îl sluji
Pe Làban, al Rahelei cea frumoasă
Tată; deși pe ea vru s-o slujească,
Căci doar pe ea drept plată o dori.

Decât să-nvingi atâția regi rebeli
Decât să-nvii al Indiei Regat,
Decât să surpi prestigiul câștigat
De cei ce i-au învins pe infideli;