Advas - poeziile altor autori

Cum abia smuls din marea bântuită
Sleitul, truditorul marinar,
De naufragiul ce-l zvârli la mal,
Doar ce aude și se și-înspăimântă,

Ziua când m-am născut să moară și să piară,
Timpul nicicând pe lume să n-o vrea;
Să nu se mai întoarcă, iar de va apărea,
Sub o eclipsă Soarele dispară.1

Adoratorul se transformă-n fine
În ce iubește, prin imaginare;
N-am altceva ce să-mi doresc, se pare,
Căci partea ce-o doresc o am în mine.

Verzi sunt câmpiile,
Ca lămâia-s ele;
Tot verzi privirile
Inimii mele.

Amoru-i foc ce arde fără pară;
E-o rană ce n-o simți, dar care doare;
E-o mulțumire nemulțumitoare;
E chin care smintește făr’ să doară;

O, cât de mult splendoarea-i mai splendoare
Când este-mpodobită de-adevăr!
Frumoasa roză mai frumoasă pare
Căci poartă-n ea și dulcele-i odor.

Când bronzul, stânca, apa sau pământul,
Tristei pieiri i se supun, cum oare
Mai poate frumusețea lua cuvântul,
Putere neavând nici cât o floare?

Cine să spună tot, spunând mai mult
Decât atât, că tu ești numai tu –
În care loc ascuns și neștiut
Egal de-al tău vreodată se născu?

Când bronzul, stânca, apa sau pământul,
Tristei pieiri i se supun, cum oare
Mai poate frumusețea lua cuvântul,
Putere neavând nici cât o floare?

O, cât de mult splendoarea-i mai splendoare
Când este-mpodobită de-adevăr!
Frumoasa roză mai frumoasă-mi pare
Căci poartă-n ea și dulcele-i odor.