Advas - poeziile altor autori

Acum, că am admis că el e-al al tău,
Iar eu ipotecat voinței tale,
Renunț la mine, iar tu cel’lalt eu
Să mi-l înapoiezi, spre alinare.

Inimii ce mă chinuie, rușine
Căci ne provoacă răni și lui și mie!
N-a fost de-ajuns că m-a lovit pe mine,
Iubitul meu amic chiar sclav să-i fie?

Ochii tăi dragi, ce mă compătimesc,
Știind inima ta că nu mă vrea,
S-au îmbrăcat în negru și jelesc,
Privind cu milă la durerea mea;

Ești fără milă pe cât poți să fii,
Cum rele-s frumusețile de fel;
Tu, sufletului meu, prea bine știi,

Ochii iubitei nu-s de soare plini;
Roșu-i mai roș ca roșul buzei sale;
De-i albă neaua, bruni sunt ai ei sâni;
De-i părul blond, ea părul negru-l are;

Vigoarea consumată în păcat
E poftă-n acțiune, desfrânare
Mortală, mincinoasă, de blamat,
Sălbatică, rea, crudă, trădătoare,

Tu, muzică a mea, mereu când cânți
La instrumentul magic ce vibrează
Sub degetele-ți dragi, când mă încânți
Cu armonii ce-mi țin urechea trează,

Demult, nu negrul desemna frumosul,
Sau de era frumos, nu se spunea.
Acum splendorii negrul i-a luat locul,
Povara de bastard preluând-o ea.

O, tu copile, care-ai prins în plasă
A timpului clepsidră, a lui coasă,
Care, îmbătrânind frumos, ne-arăți
Ce ofiliți iubiții tăi sunt toți—

Mi-ar folosi să stau cu demnitate
Sub baldachin, să onorez serbări,
Ori să clădesc pentru eternitate
Ceva sortit totalei ruinări?