Advas - poeziile altor autori

Micul zeu al iubirii adormise
Lăsând făclia dragostei din mână,
Când nimfe, castității-n veci promise,
Trecură pe acolo; cea mai bună

Cupidon adormí lâng-a lui faclă.
O nimfă a Dianei, rea de mână,
Luă flacăra iubirii și de’ndată
O aruncă direct într-o fântână,

Iubindu-te, știi bine, sunt sperjur;
Tu însă ești de două ori sperjură,
Pui da-ul conjugal sub rău augur,
Începi, cu-n nou iubit, o nouă ură.

Amor e-un țânc și n-are conștiință,
Totuși, nu din amor se naște ea?
Falso, nu m-acuza de rea-credință,
În caz că tu răspunzi de fapta mea;

O, dar puterea ta de unde vine,
De inima mi-o ține sub control,
Făcându-mă să cred că nu văd bine,
Că zilei nu lumina îi dă spor?

Făptură crudă, cum nu te iubesc,
Când îți iau partea chiar dacă-mi fac rău?
Oare nu doar la tine mă gândesc

Vai mie! dar ce ochi mi-a dat iubirea,
Care nu văd în jur nimic de fapt;
Sau dacă văd, unde mi-o fi gândirea
De iau drept fals ce e adevărat?

Iubirea mea-i ca febra, jinduind
După ceva ce boala s-o lungească,
Tot ce conține răul înghițind
Ca pofta de morbid s-o mulțumească.

Biet suflet, prins în lutul meu vicios,
Sclav poftelor trupești ce te-asaltară,
De ce, flămând, sărac, la mare cost,
Pereții-i decorezi pe dinafară?

De mâinile iubirii făurite
Acele buze mi-au șoptit ”Urăsc”
Pe când favoruri eu ceream iubitei;
Dar când văzu ce mult mă chinuiesc,