Lindo e sutil trançado, que ficaste - Luís Vaz de Camões

Frumoasă tresă, ce te-am căpătat
În gaj pentru remediul ce-l râvnesc,
Dacă, cu tine-aici și-înnebunesc,
Ce-ar fi cu părul ce l-ai strâns odat’ ?

Șuvițele de aur laolalt’,
Ce nici de soare nu se sinchisesc,
Nu știu dacă să-mi nărui ce-mi doresc,
Sau ca să mă omori le-ai deslegat.

Te văd în mâna mea, obiect splendid,
Și ca să sting durerea pătimirii,
Cum altceva nu am, te voi păstra.

Și dacă dorul tot nu-i mulțumit,
I-ași spune că în logica iubirii
Pentru întreg și partea o poți lua.

Traducerea: Adrian Vasiliu

Adăugat de: advas

vezi mai multe poezii de: Luís Vaz de Camões



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.