Nori despletiţi peste ploi de iubire,
lacrimi ce cad sub genunchi adunaţi,
oameni pierduţi în dureri, speriaţi,
ziduri ridică, fără nicio rostire.
Zid ridicat împotriva iubirii,
mistrii de zidari cu mortar întărit,
suflet de om peste tot rătăcit,
frica de moarte, pune lanţuri privirii.
Lumi ce se pierd în schimbarea la fire,
oameni tăcuţi într-un şir destrămat,
vor trăi pe-un pământ de frânghii atrârnat,
singuri şi trişti, fără strop de iubire.
vezi mai multe poezii de: sorina
Detalii poezie:
Distribuie pe: