Timpul se preface-n fiara nevǎzutǎ
Care lasǎ-n urmǎ numai clipe moarte,
Ȋși ȋntinde gheara sigurǎ și mutǎ
Și-n vȃrtejul nopții visele-mi ȋmparte.
Dincolo de ziuǎ, peste vârf de noapte,
Mă despart de gânduri și cobor ȋn mine,
Ca o tobǎ surdă inima mea bate,
Cȃnd, în roiuri, vise stau sǎ se adune.
Eu le port ȋn suflet, plămădit cu sânge
Și din vina vieții le-am clǎdit pǎcatul,
Glasul dacă-mi geme, lacrima de-mi curge,
Se unesc ȋn noapte și aduc oftatul.
vezi mai multe poezii de: Florentin
Detalii poezie:
Distribuie pe: