Viorel tgv. - poeziile altor autori

Iubire-n cel din urmă hal,
Nici creierul nu-și mai revine,
Sar trenurile de pe șine
Și ochii au un plâns plural.

Tot mai singur și tot mai trist,
Tot mai laș, tot mai fără cuvinte,
Eu abia îmi aduc aminte
Dacă mai rezist, dacă mai exist.

De-atâta lumină în ochi, îmi e greu,
Privește în mine prin ei Dumnezeu.

În lumea marcată de drame și farse,

Nefericită clipă fericită,
Cu binele și răul mă înveți,
Credeam că am rezerve două vieți,
Dar am pierdut și ultima clipită.

Erai minunea albă,
Mireasa din povești,
La gât purtai o salbă
De pietre-mpărătești,

Nu mai știu ce mai faci,
Nu mai știu cine ești,
Urcă frunze în copaci,
Cade zațul în cești.

Plângeam neputincios și umilit,
când în vitrine pricepusem ce e,
venise un transport din Răsărit,
transport cu carne vie de femeie.

Ceva, probabil, nu mai este viu,
Pe chipul tău, în mâna mea, totuna,
M-a-nnoroiat și m-a scârbit minciuna,
Îmi e cu neputință să mai scriu.

Iubita mea, această iarnă doare
Și nu știu de-am să pot s-o mai suport,
Ecranul zilei mele este mort,
Te văd într-un halou de ceață mare.

Iubita mea, acum, la fiecare,
Ca-ntr-un miracol nemaiîntâmplat,
Câte ceva se-ntoarce din ce-a dat
Și-și pregătește nunta, cu-ngropare.