Un martor al timpului

joi, 19 mai 2016

Ploi metalice cad pe trupul meu sfâşiat
iar noaptea o car pe spate şi-mi simt sudoarea otrăvită
mă las purtat de-un vânt călăuz
în locuri crepusculare unde se văd anii
ce-au trecut pe lângă mine fără ştire, fără să-i văd
se văd oraşe-n decadenţă, ruine păgâne
femei ce-şi port copiii la piept plâng la colţul unei străzi uitate
iar bărbaţii se sinucid punându-şi la cap doar arme
luna, vie într-un timp trecut, acum nu se mai arată, e doar o candelă tristă
iar peste oraşele învechite doar ploi mai curg din cerul mohorât
e o junglă de sclavi şi regi pedanţi
un haos plămădit din subteranele morbide
ale oamenilor ce n-au ştiut să trăiască în armonie

mă simt o carne putrezită, un suflet dezolant
eu, cel ce port regretele tuturor oamenilor în mine
mă las purtat de acel vânt călăuz
într-o altă lume
sperând să nu se sinucidă şi ea în propriile greşeli

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Comentarii: