Umbra

Autor:Nicu Hăloiu


Adăugat de: nicu hăloiu

vineri, 21 aprilie 2023

Umbra
...
Cine ridică oare cortina, la început de spectacol,
Cine numără pașii de dans, cine-i oare coregraful
Și cine ne duce pe rând la cel din urmă oracol,
Înainte ca peste noi să se aștearnă timpul și praful?
...
Nu știm, așa-i, jucând într-un spectacol plin de mistere,
Nu-i nimeni în sală să ne vadă și să ne-admire jucând,
Și nimeni din afară nu vine să ne vadă-ndurând,
Jucând aceeași tragedie mirosind a strigăt de durere!
...
Cine trage sfoara să ridice la-nceput de spectacol cortina,
Când toți suntem aici, actori, spectatori, deopotrivă
La parastasul lumii, legănând în ritm de recviem o colivă
Cine lasă apoi cortina să coboare și stinge lumina?


vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.