Ce liniștită dormi când eu te scriu,
La ora când nu-mi ești și-aș vrea să-ți fiu,
Mai mult decât plăcere de moment.
Ce trist că-mi ești și că îți sunt absent,
Din sufletul pe care-l pângărim...
Iubirea presupune să ne fim
În fiecare clipă, pansament.
Noi ne trăim profund și indecent,
Dar fără vreo dovadă a iubirii.
Nimic concret în patima pornirii,
Doar foc mistuitor, necontrolat.
Rămâne doar dezordine în pat
Și-un gol imens în piept, nebănuit,
În urma noastră-i când, "că ne-am iubit",
Considerăm acest avânt nebun.
Gândind la rece, mă apasă-acum
Și-i clar că nu va duce nicăieri...
Ceea ce ne mințim a fi "plăceri",
Sunt răni în căutarea vindecării.
De aș putea, pe loc te-aș da uitării,
Căci știu că nu ai să aprobi în veci,
Că nu-i iubire când tot vii și pleci,
Fără să simți c-ai vrea să și rămâi.
Revin acum la gândul cel dintâi:
Vrei să îmi fii cu-adevărat? De nu,
Eu mă retrag. Trezește-te și tu...
vezi mai multe poezii de: Evelin
Detalii poezie:
Distribuie pe: