Traversarea
...
Să plec? Corăbierul a spus că nu m-așteaptă. Călătoria asta era planificată. Visam de mult oceanul, pe valuri să-l străbat, s-ajung unde răsare tărâmul celălalt! Și am plecat. Pe vas, înghesuială, om lipit de om, mulți excluși din lume și duși în deportare, mai mulți nepregătiți de grabnica plecare, doar eu, un voluntar, primisem traversarea ca pe-un favor, un dar. Deasupra, un cer plin de tristețe, cenușiu, de plumb. Mergeam spre Lumea Nouă, dar nu a lui Columb, ci către altă lume, ce n-are niciun drum, de-ar fi să-i dau un nume, i-aș zice-ntr-o suflare, Celălalt tărâm.
Dar pentru a ajunge, vom trece prin strâmtoarea îngustă, ce ne strânge, ne strânge cu putere, provocând durere, o durere mare, aproape de nedus, dar, trecând de ea, vom ajunge sus, în cealaltă mare, de unde-ncepe iarăși, o altă traversare și-așa, la nesfârșit întreaga existență, căci orice traversare e-o altă experiență propusă, de simțit!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Detalii poezie:
Distribuie pe: