Nu începuseră copacii să se dezbrace de podoabe
Și încă mai vedeam pe câmpuri urmele florilor târzii
Eram cuprinsă de miresme, purtate de adieri slabe.
Ce anunțau ușor, în șoaptă, că lumea-ncepe a rugini.
Dansa perdeaua la fereastră când tu mi-ai dat primul sărut
Atât de dulce și brutal, s-a întâmplat într-o secundă
Și tu m-ai crede de ți-aș spune că mi-am propus să te refuz
Dar trupul meu-n favoarea ta a început să îți răspundă?!
Cădeau încet stropii de ploaie pe câmpul totuși încă verde
Când m-ai ținut la pieptul tău cu gingășia unui înger
Iar trupul meu, buzele tale au început să îl dezmierde
A fost rapid. A fost intens. Ca lovitura unui fulger.
Se va sfârși totul curând, cu-apusul cel mai sângeriu
Și vei pleca de lângă mine, cum pleacă frunzele din arbori
Ardoarea ta se va usca, lăsându-mi alt motiv să scriu
Iar lipsa ta, cumva ca toamna, mă va lăsa fără culori.
Gorila pe nume Koko a fost învăţată de oameni să vorbească prin limbajul semnelor. De asemenea, Koko a adoptat o pisicuţă şi a îngrijit-o aşa cum îşi îngrijesc oamenii animalele de companie.
Citate şi Maxime:
Imbecilitate. Proprietate a unor creiere de a nu se lăsa contaminate de vreo idee. Valeriu Butulescu
vezi mai multe poezii de: Roxana Nicoleta
Detalii poezie:
Distribuie pe: