Grandoarea toamnei-i mantie de frunze
Și de lumină-n colț de cer, confuze
Sunt crengile care în vânt, golașe,
Sărută însetate raze false.
Aleile odată-nmiresmate
De teii înstelați de flori curate
Acum sunt străbătute-n fugă tristă
De trecători și burnița artistă.
În zilele de toamnă însorite
Copacii-n haine galbene-s ispite
Pentru-amintirile fiebinți din vară
Și ne-amăgim ca să nu ne mai doară
Căci iar natura va-ngheța în iarna
Ce în curând se va-ntâlni cu toamna.
Așa ne trec anii prin suflet, gânduri,
Cum anotimpuri se perindă-n rânduri...
Cărbunele provine din copaci care au murit cu milioane de ani în urmă. Straturile de plante au fost comprimate şi descompuse fără aer, astfel încât s-au transformat în carbon.
Citate şi Maxime:
Timpul este un surogat metafizic al mării. Emil Cioran
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Detalii poezie:
Distribuie pe: