Tânărul vampir - Nina Cassian

Întâi, sfios, îmi înconjurase
gâtul, cu volute melodioase,
încât mi-era-mbrăcat tot gâtul
în brățările acelei melodii,
și-aproape că-i prinsesem drag urâtul
cap triunghiular cu ochi sașii,
și sunetul plăpândelor lui oase.

Mai apoi, la prima mușcătură,
am simțit o mare ușurare.
Sângele meu zvâcnea, știind că sare
într-o străină gușă, subțiat.
Culoarea-i devenea mai pură
și mă goleam, ca de păcat.

Mai târziu, slăbisem foarte.
Zburătorul sta crispat pe gâtul meu
și mă bea, mă bea mereu.
Aripile-i pâlpâiau, și tot mai libere,
ochii îi ardeau ca două litere
– dar eu nu puteam citi mai departe.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Nina Cassian



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.