Temeri nejustificate...

Autor:Florin-Cezar CĂLIN


Adăugat de: spykal

joi, 05 octombrie 2017

Mă tem de-a ta singurătate,
Și de iubirea ta mă tem.
Dar totuși eu te strig în noapte,
Și-adeseori în vis te chem.

Cuvinte, frunze ruginii,
Sărută dinadins pământul.
Ca să împrăștie stihii,
Sau umbra ce-a lăsat-o vântul.

Mi-e teamă gândul să-l ascult,
(că mă îndeamnă să te chem).
În vise (chiar de-s cu-mprumut),
Ca amândoi să le veghem.

Privește vântul cum le-aduce,
Împrăștiindu-le în noi.
Tot încercând a ne seduce,
Cu dragostea ... pe amândoi.

”- De ce mă tem?-De-nsingurare!”,
Și de copacii dezgoliți.
Care cu mare nerăbdare,
Ne tot privesc ca pe iubiți.

De fapt mă tem de suflet gol,
Melancolie, nostalgie.
De-aceea vieții dau ocol,
Că tot suntem la sindrofie.

Sunt temeri care nu-și au locul,
Fiind chiar nejustificate.
Când se tot vede cum norocul,
Din soarta mea își taie parte.

Brăila, octombrie 2017


vezi mai multe poezii de: spykal


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Dragoste
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.