tăceri răzgâiate
de sunetul blând
al unui suspin-
întoarceri
spre ultimile rostogoliri ale soarelui,
în turcoazul vibrant
al țărmului solitar....
nimeni
nu scutură de singurătate
prăfuitele drumuri,
ce duc spre un abis al ființei umane;
nimeni nu mătură
conservele goale risipite pe praguri.
o splendoare orbitoare,
cu doliu-n privire
sechestrează speranța.
în largul unei clipe-nfrigutate,
vederea-ți se strecoară
printre gratii:
zâmbesti:
printre nori,
un devon rex se joacă
c-un ghemotoc
de lumină.
tu-
în seara asta de septembrie,
călcând pe urmele de aur
ale vârstei de-ndurare și declin,
dezlegi adâncurile tâlcurilor
tăinuite-n
noduri lunare.
te-ai oprit brusc din cântat;
degetele,
parcă, fără memorie,
au spart clepsidra.
printre notele unei tristeți visătoare
ai făcut primul pas
de om liber.
în anul de venin
al broaștei țestoase,
uragane imprevizibile
aduc miresme nesățioase de libertate.
adulmecând
dezmierdările mamei
când își leagănă copilul pe picioare,
luna s-a cuibărit, lângă tine,
la pieptu-mi.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Detalii poezie:
Distribuie pe: