Superlativul absolut din doruri

duminică, 02 martie 2025

Se suprapune fața unei umbre
Pe-obrazul meu, sculptat de-o mână caldă.
Paloarea ei în liniște mi-l scaldă
Și-n translucidul văl al serii sumbre.

Nimic nu se-nfioară a tristețe...
E o poetică licență-a stării
Când gândul cade-n patima visării
De la lumina-naltei fortărețe,

Iar sufletul se smulge din derive
Să-și cânte contemplările din frunză
Și să-și aleagă patria ca muză
În pacea declinată-n vocative.

Respir ale apusului onoruri
Din ultima zvâcnire-a-nvăpăierii
Cu libertatea dulce a tăcerii -
Superlativul absolut din doruri.

Conjug esența lui "a fi" din mine
Într-o meditativă înserare
Și conversez c-un licărit de soare,
Surpat în Atlantidele divine.

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.