Pe firmament sunt mii și mii de stele,
Ce strălucesc din noapte până-n zori,
Dar tu ești mult mai mândră decât ele
Căci îmi aprinzi iubiri și-mi dai fiori.
Și te privesc cu-atâta încântare,
Cum pâlpâi și lucești pe cerul meu
M-atingi cu raza ta seducătoare,
Aș vrea acolo să rămâi mereu.
Dar când se-arată norii de furtună,
Te-acoperă de tot, ca o perdea,
Și-n minte gânduri negre se adună,
Că nu te mai zăresc deasupra mea.
Însă tu stai acolo temerară
Până când norii iar se risipesc
Și mă veghezi precum Steaua Polară
Ca sufletul să nu mi-l rătăcesc.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Detalii poezie:
Distribuie pe: