Sonetul CLII (mă simt înfrânt…) - Vittoriei Colonna

Autor:Ovidiu Oana-pârâu


Adăugat de: Ovidiu Oana-parau

joi, 31 octombrie 2024

Eu, păstrător de simț și rațiune,
Învingător în bătălii oneste
Mă simt înfrânt de clevetiri funeste
Ce zvârlu bunul simț într-o genune.
Onoarea, simbol e de stei și creste,
Dar azi lavină-i. Ce e rău supune
Pur adevărul. Născociri nebune
Îl siluiesc și se-ntronează peste.
Îmi pare libertatea chingă strânsă
Pe bidivii în ham ornat cu ținte
Gonind haotic, drumul drept deodată
Se-afundă în tenebre. Viața,-i însă
Ucisă, hominizii-s azi incinte,
Fără lumina cea adevărată.

17 septembrie 2023
Volumul de sonete
RĂSPUNSURI PENTRU WILL, 2016

*****

Variantă

Eu, purtător de simț și rațiune,
Învingător în bătălii oneste
Mă simt înfrânt de clevetiri funeste
Care-au schimbat bun simțul în genune.
Onoarea e simbol de stei și creste,
Dar azi rugină-i. Ce e rău răpune
Pur adevărul. Născociri nebune
Îl cred caduc și se-ntronează peste.
Îmi pare libertatea chingă strânsă
Pe bidivii în han ornat cu ținte
Gonind haotic, drumul drept deodată
Se-afundă în tenebre. Viața, însă-i
Ucisă, hominizii-s doar incinte,
Fără lumina cea adevărată.

17 septembrie 2023


vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? nu
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.