Efigia din minte, de întuneric roasă,
Se cerne spre niciunde în iadul neluminii.
Doar dorul meu îşi poartă, cu demnitate spinii,
Pe povârnişul vremii, sub crucea noduroasă.
Purificată-n lacrimi, privirea luminoasă,
E preţiosul martor al ispăşirii vinii
De-a fi iubit năpraznic, sub semnul neruşinii,
Făptura ta de mugur, cu iarna mea geroasă.
Va fi neîmplinirea, osândă monstruoasă,
Golgota-mpodobindu-mi cu semnele ruinii?
Îmi sunt străjeri doar corbii şi robi tomnatici ginii,
Stârniţi în noaptea lungă, de soarta-mi păcătoasă.
De-aş mai primi o viaţă ca semn de mântuire,
Voi şti să cresc lăstarii din muguri de iubire.
In apele Oceanului Pacific traieste pestisorul Mixima care are 4 inimi, dispuse in organism cu functii separate: una pentru partea superioara a corpului si celelalte pentru organele digestive, muschi si coada. Poate trai mai multe luni fara hrana si se apara de dusmani, secretand substante "fumigene", in care se ascunde.
Citate şi Maxime:
Limbajul este autobiografia minţii umane. Max Mueller
vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau
Detalii poezie:
Distribuie pe: