Sonettina CXXIV (ascunsă în vis ...)

Autor:Ovidiu Oana-pârâu


Adăugat de: Ovidiu Oana-parau

vineri, 02 decembrie 2022

Îţi căutam cu îndârjire mâna
Captiv în vis, la vremea'n care lupii,
Strigoi ai lunii, cearcă lotri stâna,
Iar roiuri se-odihnesc păzindu-şi stupii.
Te descleştam din neguri când, nălucă,
Tu te prindeai în joacă printre iele;
Satanică horire să-ţi aducă
Doar ceaţa'mbrăcăminte peste piele.
Sedus de joc mi-am amintit că-n vremuri
Veşmânt aveai alintul şi săruturi
Şi n-a fost ceas în care tu să tremuri
Boţind sub noi veline aşternuturi.
Uit urletele haitei prins de vrajă,
Tic-tac-uri, albei nopţi, îi stau de strajă.

01.03.2013
Volumul de sonete de dragoste
RĂSPUNSURI PENTRU ANNE, 2017


vezi mai multe poezii de: Ovidiu Oana-parau


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Diverse
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.