Soartă vinovată

sâmbătă, 29 octombrie 2022

Pășeai așa cum merge printre oșteni regina,
sclipea cu flori de aur pe chipul tău lumina,
iar eu timid și dornic, ca un supus umil,
te-am admirat tăcut cum ai trecut cu mâna,
prin părul tău buclat, cu gesturi de copil.

Privirea mea flămândă și neascultătoare,
te-a măsurat avidă din cap până-n-picioare,
ți-a prins în raza-i trupul și ți l-a mângâiat,
căci n-am avut tărie, de-atâta încântare,
să pedepsesc, nici gândul, nici ochiul vinovat.

-Un pas, să-i ieși in cale -strigase rațiunea-
rostește două vorbe, comunică cu ea…
-Rămâi -șoptise teama- nu te aventura,
de nu-ți forțezi norocul, izbândă vei avea,
nu-i provoca pe zei, rămâi, nu-i supăra!

Privirea ta distrată, nici nu m-a observat
și mi-am primit osânda cu vârf și îndesat,
am stat acolo, stană, ca un bătut de soartă,
când ai trecut-nainte cu pasul măsurat
și ochii prinși pe zare, de gânduri absorbită.

Acum mă simt de tine cu sufletul legat
și pentru nenorocul ce mi s-a întâmplat
-căci sper, ursit să-mi fie să te mai văd o dată-
ca să-mi sporesc curajul și să mă simt bărbat,
am să mă iert pe mine și pun vina pe soartă!

Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.