Soarele răsfiră galbene raze.
Un tânăr:
- De unde atâta căldură în sân?
Astrul, cu pletele floare, cu ochii cărbune răspunse:
Pădurile îmi seamănă salbe de aur, scântei
iar eu peste mare strălucirea lor în splendori o împrăștii, o răsfăț.
-De unde atâta lumină pe față, de unde focuri pe brațe?
-De la Lună împrumut dorința și de la stele adesea năzuința;
Iubirea o iau din așteptări de femeie veștejită în amorul visat,
Mai strâng de la curcubeie speranța și glasul îl împrumut de la păsări.
- De unde atâta mister în cuvinte, de unde metafore-n zbor!?
- În inimă de poet îmi înmoi penița, hârtia de la plopi o adun, cerneala de la ape înspumate și lumina -licurici în sfeșnice lumânări.
Soarele cu stânjenei pe buze:
- Vezi pântecul meu? e albastru dar voi de acolo credeți că-i cer.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Detalii poezie:
Distribuie pe: