Cornelia Cristea - creaţii proprii

Cornelia Cristea Un suflet gotic care străbate întunecimi pentru a dărui frumosul din albul nopților, din negrul zilelor.

- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Se-nalță luna

    Se scutură narcisele de anotimpuri
    Și țes pereche dorului de tine;
    În piept simt cum m-apasă timpuri
    La fel cum noaptea bolților grea vine.

  • Etern îndrăgostită

    De când te-am întâlnit pe tine, îmi prind dragostea în păr,
    Ochii verzi și fruntea-ți lată îmi conturbă veșnicia,
    Voi începe-asemeni ție să mă-tind spre adevăr,
    Și să-ți leg la ochi destinul, dragostea și poezia...

  • Legenda prințesei de dac

    Pe cărări stâncoase, dincolo de stânã,
    Dacul, fiu de codru, a murit în rană,
    Când în lupte grele, şi-a pierdut o mânã,
    Singura-i fecioară a rămas orfană.

  • Ai fost și ești iubit dincolo de cuvinte

    Ce-ar mai fi, doctore, să-mi vii!?
    Să ne jucăm cu bulgari de zăpadă,
    Să porți la gât fular, și-o spadă,
    Să facem din iarnă copii.

  • Clipe arse

    Aseară am adus un fulg de iarnă-n casă,
    Crezând că te ascunzi, zidit în alb cu el
    De când îmi tot închipui că-am să-ți devin mireasă,
    Mă port ca o nebună vorbind cu un inel.

  • Îngemânată

    Pe fruntea mea de cearã, regii poposesc la cină,
    Purtând vãzduhul în spinare gustă arșița din pâine,
    Lutul gros cu fir de aur se adapă din lumină,
    Iar otrava o amână pentru urletul de mâine.

  • Fântâna nopții

    E noaptea nunții mele și picură o rază,
    Prin părul unei nimfe și-n ochii ei căprui;
    Eu port veșminte albe tu pașii mi-i urmează
    Pe luciul unei ape și-n brațe unde vrui.

  • În inimă cu tine

    Printre sălcii te-am zărit
    Ca pe-un izvor adumbrit;
    Cu frunzele încovoiate
    Peste apele-mi îngenuncheate.

  • Înaripând un vis

    O candelã aprinsă, botez va răspândi,
    Sublim parfum de zâne, miros de poezie,
    Şi am sã sap cearneala pe-o coalã de hârtie,
    Lupii s-adap cu ea pân’ s-or domestici.

  • Uitare

    Degeaba-mi strigi cocorii să coboare
    În mreaja ta de-albastru pământesc,
    Căci eu sunt cununată cu o boare
    Și-mi fac din vânt altar dumnezeiesc.