Cornelia Cristea - creaţii proprii

Îmi sângerează stâncile printre ruine,
Șiroaie curg de pietre peste glezne,
Nisipuri să adune din străfund de bezne
Și țes altare strașnice coline.

Pe crestele de-un sângeriu vital
Tac tropote de armăsari sălbatici,
Se disipează smalțuri de cristal
Sub norii măcinând lunatici.

Privesc păduri cum ‘nalță către ceruri
Fluturi imenși; muguri sărută buze
Iar ochii tăi, iubite, în eteruri
Pătrund furiș în suflete de muze.

S-a întâmplat demult, în anii tinereții,
Când viața nemiloasă în lume m-a trântit!
Te cunoscui în Spania pe valurile vieții,
Destinul ne purtase o clipă spre zenit.

Car pașii agoniei prin nudele corvoade,
În sânge încă port amarul descompus;
Se înnoptează iară și Raiul ne dă roade
Cu turma lui de oi, de lupi dinspre Apus.

În literatură îți port numele:
Sunt albul din marmura plopilor,
Sunt verdele din curbura frunzei, a munților...

Mi-am dorit să sap și am săpat în bezne
Unde se-aprind și ard albastre lumânări;
Imperiale voci mă mângâie pe glezne,
Aici mă oglindesc în infinite zări.

Presimt dumnezeirea o cupă cu măslini,
Și brațe tremurânde ca alge plutitoare;
Îmi trec fiori sub pleoape, sunt muguri opalini
Și buzele-mi sunt coapte, cireșe dulci-amare.

Ca un cuțit de cristal moartea cu ochii-n pământ, cu fluturi negri în palme șoptește:
- Copil nebun, tu, zadarnic te plimbi cu crucea pe umăr, de colo încoa, de colo colo, du-te-vino, eu am murit de ieri de dragul tău.
Se privește moartea în oglinda de apă și o lacrimă albă-lucie, transparentă din ochiul brunet îi lunecă și tace.

Soarele răsfiră galbene raze.
Un tânăr:
- De unde atâta căldură în sân?
Astrul, cu pletele floare, cu ochii cărbune răspunse: