Mi-am dorit să sap și am săpat în bezne
Unde se-aprind și ard albastre lumânări;
Imperiale voci mă mângâie pe glezne,
Aici mă oglindesc în infinite zări.
Mi-atinge-ușor obrazul o undă limpezită
Și suferința-i prinsă în ziua adormită,
S-a transformat în fluturi verzi și alinători
Pe care-i văd cum urcă în roiuri, sclipitori.
Să stai în lumea ta departe e-un miracol;
Adânc în vraja ta de poți pătrunde,
E greu a spune versuri în spectacol
Și-o pace este aici, mă pot ascunde
Și vă privesc tremurător cum plângeți,
Cum râdeți, alergați, istovitori și grei,
Urcând încet pe o columnă-atingeți
Petale de salcâm și flori de tei.
Un porumbel îmi ține umbra subsuori,
Și plutitoare mâini mi-aduc pocal cu gheață,
Când gust din mierea raiului dulceață,
Mă-ntorc în lumea mea cu stelele surori.
vezi mai multe poezii de: Cornelia Cristea
Detalii poezie:
Distribuie pe: