Cornelia Cristea - creaţii proprii
- Inima te vrea
Toamnă de iad se așterne și cad...
Nopți fără cer în amiază...și fad...
Îmi apari, uneori, prin visări și dispari
Prin ferestrele ochilor smulși din arțari.
- Poem ( Lui Edgar Allan Poe)
Abisul tău reflectă nuanțe reci de zgură,
Când îmi ating cu mâna a mea ceafă;
Înoată-n în râuri roșii umbrita mea figură,
Iar păru-mi fluturând îl prind cu o agrafă.
- Cântul iubirii
Mã apropii de tine, din nou să mă furi,
Sunt frunză culcată de vânt la pământ,
Te văd fantomatic, strigând prin păduri,
Sculptându-mi tristețea în primul cuvânt.
- Vulturul de aur
Se cern straiele tristeții de lacrimi multe și mărunte,
M-așez pe-un nor sihastru trasă de duhuri cărunte,
Sângerând înspre valuri crețe, aspre, solitare
Când pe ruta mea osândă-o văd pe Ran, zeia din mare.
- Spre cerul cu miasme
Înmugurește-n spaima mea un soi de viță stacojiu,
Se-nalță în secret pe trunchiul ud, splendoare;
Cu frunze măslinii, fruct tare, rubiniu,
Spre cerul cu miasme născând suavă boare.
- Autobiografică
Uneori cuprind amurgu-n brațe
Și globuri cerului îi prind;
Mă joc cu cioburi prinse-n ațe,
Altar de ghinde-n nori surprind.
- Înspre Apus
Înspre Apus, hai, spune-mi, erai tu?
Că nu-ți vedeam prea bine chipul de tristețe,
Când trenul se-nchina l-a ta noblețe,
În gara Medgidia un clopot clar bătu.
- Eternitate
Am fiert vinul tău de cer
și mi l-am pus bandaj pe rană,
însă rana mea a râmat, a ros, este o adunare de alte răni mici,
mari, foarte mari ca o apă ce revarsă.
- Cutreierând înalturi
Artizanate steline printre ochiuri și dinți de fantasme, cu frunți de zăpadă ca un cutremur de pământ și gheață, se-nalță-n infinit.
Un spasm de izvoare, la malul dintre dragoste și ură, se zbate lăuntric ca un bulgăre, în pumnul ființei, pitit și răsuflă pe un gol de gură.
- Împlinire
Lună sidefată cu ochi negru-mărgăritar
ce surâzi peste păduri, frumoasă,
care, peste mări, raze inelate irupi când ieși din
albie,

Distribuie acest autor: