Poezii despre Frumuseţe:

Se-mbibă-n zare elixirul vremii
Și-albește zilei, cu lumini, aripa.
Cărările, fraternizând cu clipa,
Aduc spre tihna caselor boemii.

Strașnic, cântecele mele, în mirări întrebătoare,
Vor stârni doar primăvară, jos, aici, în ramuri ninse
Cu-amintirile vrăjite ale unui stol de soare.
Uite! Azi îți scaldă geamul cu-nfloririle întinse,

Între munte și mare
E un semn de-întrebare:
E pământ sau e apă
De la care se- adapă

Pe drumul unde zborul frunzei cade,
Își potrivește pașii o pereche
Atât de tânără-n iubirea veche,
Încât tăcerea-i cântă serenade.

Cu palmele umplute de răcoare,
Stau față-n față cu oglinzi de ape
În care cerul, astăzi, nu încape,
Mult prea tentat spre necuprins să zboare.

Ars poetica
...
Suntem corpuri plutitoare
Printre valurile-adânci,

Era doar umbra mea pe tot întinsul apei,
Ca un amurg ce-și varsă preaplinul de-ntuneric,
Înaintând grăbită cu vălul ei himeric -
Era un vis cu spaime sub tremurarea pleoapei...

Mă cotropesc cu-albastrul lumii zorii
Și inimii mi-l lasă căpătâi
Să bată gongul ceasului dintâi,
Rebelă,-ntr-o acustică-a splendorii.

În literatură îți port numele:
Sunt albul din marmura plopilor,
Sunt verdele din curbura frunzei, a munților...

Soarele răsfiră galbene raze.
Un tânăr:
- De unde atâta căldură în sân?
Astrul, cu pletele floare, cu ochii cărbune răspunse: