Poezii despre Frumuseţe:

Am luptat cu iarna, viscolul și vântul
Pe-ascuțite stânci în drumul spre Parnas,
Lira lui Apollo-mi primenea avântul
Spre izvorul din furia lui Pegas.

ca o noapte înrămată
e această aducere
aminte;
uneori, o tresărire razantă

Stilul
...
N-am fost, nu sunt și nu voi fi poet
Deși scriu versuri cu oarece talent,

În retorica supusă frumuseții din cuvinte,
Stă, aristotelic, zborul necuprins de visul frunții,
Cel pitit în palma largă născocită să alinte
Viaducte către inimi, care-ntineresc cărunții.

Pe sub bolta cu parfum
De tei infloriți un fum
De- amintiri se întrevede
Printre flori pictante-n verde.

Ca-n fața unei pânze ne-ncepute,
Stau astăzi - pictor al înseninării -
Pe balustrada cea albastă-a mării,
Mult evadată-n valuri și volute.

Se-mbibă-n zare elixirul vremii
Și-albește zilei, cu lumini, aripa.
Cărările, fraternizând cu clipa,
Aduc spre tihna caselor boemii.

Strașnic, cântecele mele, în mirări întrebătoare,
Vor stârni doar primăvară, jos, aici, în ramuri ninse
Cu-amintirile vrăjite ale unui stol de soare.
Uite! Azi îți scaldă geamul cu-nfloririle întinse,

Între munte și mare
E un semn de-întrebare:
E pământ sau e apă
De la care se- adapă

Pe drumul unde zborul frunzei cade,
Își potrivește pașii o pereche
Atât de tânără-n iubirea veche,
Încât tăcerea-i cântă serenade.