Poezii despre Frumuseţe:

Te văd în nori, Te văd în stele
Și-n fiecare răsărit
Te văd în Soare și în Lună
Tu ești în orice asfințit.

Ah, Tenerife, în ocean o insulă mare,
Munte semeț cu vârful ce- atinge mândrul soare,
Colinele- ți sunt verzi, sunt mantia ce- îmbracă
O stâncă neînfricată ce a ieșit din apă.

Mă strigă veșnicia, cu nins tăciune-n gene
Și-alerg să mă supună, furându-i un minut
Pe care mi-l strecoară cu bucurie-n vene,
Să îmi omoare bezna din traiul meu de lut.

Am luptat cu iarna, viscolul și vântul
Pe-ascuțite stânci în drumul spre Parnas,
Lira lui Apollo-mi primenea avântul
Spre izvorul din furia lui Pegas.

ca o noapte înrămată
e această aducere
aminte;
uneori, o tresărire razantă

Stilul
...
N-am fost, nu sunt și nu voi fi poet
Deși scriu versuri cu oarece talent,

În retorica supusă frumuseții din cuvinte,
Stă, aristotelic, zborul necuprins de visul frunții,
Cel pitit în palma largă născocită să alinte
Viaducte către inimi, care-ntineresc cărunții.

Pe sub bolta cu parfum
De tei infloriți un fum
De- amintiri se întrevede
Printre flori pictante-n verde.

Ca-n fața unei pânze ne-ncepute,
Stau astăzi - pictor al înseninării -
Pe balustrada cea albastă-a mării,
Mult evadată-n valuri și volute.

Se-mbibă-n zare elixirul vremii
Și-albește zilei, cu lumini, aripa.
Cărările, fraternizând cu clipa,
Aduc spre tihna caselor boemii.