Poezii despre Frumuseţe:

Fior al nopții ce-mi adie
Veșmânt cald în flori de reverie!
Aidoma îngerilor călători
Tu-mi colinzi noapte de noapte,

De ce ne mai ferim, când sufletul are grație?!
Inima transpiră trăiri cu unde de înaltă vibrație,
Dar ne ascundem după oglinzi cu urlete mute,
Să așteptăm până ce totul are să se transmute.

Tu meriți tot ce e mai bun.
Urcat în tronul unui Zeu peste noapte stăpân
Altul este al tău drum ...
Cheia ce deschide poarta

Cu galben protector

Tresare gândul blând ce mă întoarce-n vară,
spre tâmplă mâna face o umbră de uitare,

(Epistola a IV-a)

După mai mulți ani de cucernică căsnicie,
Prin legământ ținută în parohiala casă,

Frumusețe amăgitoare,
Cea mai faină-fată mare!
Ială, zână, sânzâiană,
N-am pus geană peste geană

Ce brunetă zveltă cu ochii ca abisul!
Păru-i până la umeri, trupul de vioară,
Buzele ei roșii te poartă în visul
Jarului aprins de Lună în fiecare seară...

Izbind valuri de căldură,
Fereastra noaptea mângâind-o,
Luna-și cerne a sa pictură
Singurătatea ocrotind-o.

Alpha Și Omega ești
Când deschisă ca o floare
Ești: ba o Lună, ba un soare
În picturi dumnezeiești...

Statui rămase-n neuitare
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme milenare
aduse de un dor stingher.