Poezii despre Frumuseţe:

Pe drumul unde zborul frunzei cade,
Își potrivește pașii o pereche
Atât de tânără-n iubirea veche,
Încât tăcerea-i cântă serenade.

Cu palmele umplute de răcoare,
Stau față-n față cu oglinzi de ape
În care cerul, astăzi, nu încape,
Mult prea tentat spre necuprins să zboare.

Ars poetica
...
Suntem corpuri plutitoare
Printre valurile-adânci,

Era doar umbra mea pe tot întinsul apei,
Ca un amurg ce-și varsă preaplinul de-ntuneric,
Înaintând grăbită cu vălul ei himeric -
Era un vis cu spaime sub tremurarea pleoapei...

Mă cotropesc cu-albastrul lumii zorii
Și inimii mi-l lasă căpătâi
Să bată gongul ceasului dintâi,
Rebelă,-ntr-o acustică-a splendorii.

În literatură îți port numele:
Sunt albul din marmura plopilor,
Sunt verdele din curbura frunzei, a munților...

Soarele răsfiră galbene raze.
Un tânăr:
- De unde atâta căldură în sân?
Astrul, cu pletele floare, cu ochii cărbune răspunse:

Ars poetica
...
Mi-e tare greu să scriu, metafora-mi refuză
Multiple invitații făcute de-astă noapte

Când florii i s-a năzărit
că vântu-i prea sfios
să ducă dincolo de luturi
trăistuța cu parfum de zori,

Trece-o luntre peste Jiu,
Unde zarea crește-n ape.
Îmi înoată pe sub pleoape
Joc de unde albăstriu.