Poezii despre Frumuseţe:

Caligrafii purtate larg de val
Își scriu imensitatea dinspre zare
Cu dulci cerneluri înmuiate-n sare.
Spumate slove se răsfrâng pe mal.

Am luat vase comunicante
Din laboratorul meu de creație
Cu felurite substanțe:
Tăcere, cuvinte și iubire.

Ce dacă numai lacrimi își plimbă luciu-n mare?
E tot atâta soare ce se-oglindește-n ea
Și-i izgonește-n valuri amarul ei de sare,
Ca, voluptos, să-i cearnă scântei de peruzea.

Unduirea unui val-
Călărețul unui cal...
Lacul își sparge oglinda,
Cerul își caută- osânda.

Azurul auriu

Azurul mării se îngână
În noapte cu oglinda cerului,

De-aur am palat, cu otavă-n pat:
zici că-i păr de zebră, cald, pentru vertebră,
parcă-i puf coafat – bigu-i nestemat –
de-o mână celebră, tare în algebră;

Scrie ceva care să rămână de-a pururi
încrustat în acest pixel tulburător
care nu seamănă cu nicio celulă cunoscută
care a adăpostit vreodată această nanoparticulă de cuvânt

Adaugă un nor
în sufletul pârjolit de secetă
şterge o picătură de rouă din ochii tăi
însetaţi de frumuseţile lumii

Culoarea toamnelor rămase

Asupra ta, cu preţ de-o clipă
vin tinereţi strălucitoare,

Am spart geamul

dar poemul tot n-a părăsit încăperea