Poezii despre Singurătate:

Și iarăși la mal ne-ntâlnim amândoi,
În goana himeric-a lumi,
Pe punți,nostalgii și memorii,
Pe-ostrovuri zdrobite de marea uitării.

Ceva se scurge printre străzi,
Și nu știu ce anume,
O fiinta sau un muribund...
Sau vre-un strigoi ca mine?

nu se mai auzea de-un "cu siguranţă", de-un "fii fericit"
ci doar plânsete amare
la morminte, în faţa pâmăntului scormonit de şobolanii înfometaţi
treceau vânturi pe mijlocul străzii şi o miasmă regretabilă cădea precum smoala

Singură-s în camera prea goală,
Aşteptând ca noaptea să abdice,
Căutând speranţa într-o călimară,
Ce cuvintele încearc-a o dezice.

Şi totul se duce. Şi totul dispare.
Rămâne o ceaţă şi peste hotare,
E totul trist şi marea e moartă,
Arhanghelii se spânzură în şoaptă.

Plouă. Totul se destramă.
Rămân doar eu în mulţimea de aramă.
Nori antici cad pe iarba rară,
Toul se destramă iară.

ce strigăte sinistre se aud în mine
simţindu-mi trupul tremurând în ruine
de-atâtea strigăte ce-mi par o haită de canibali
ce se aud în mine precum clopotul

Aud cineva că strigă
Ajutor cerând ori jale,
Iar eu mă găsesc chiar lângă...
Cad petale, cad petale.

A noastră amuţire ne îngheaţă
În statuete scoase-n iarmaroc
Şi-n fiecare zi o precupeaţă
Ne dă târcoale pentru câte-un troc.

Despre unii oameni se scrie,
Despre unii oameni se cântă,
Mâhnirea, fireşte, rescrie
Despre oameni ce necuvântă.