Poezii despre Singurătate:

Deschide-mi ușa, vis ce te-ai ascuns
În lumea de-ntuneric nepătruns
Și nu mai vrei să ieși, nu vrei să-mi lași,
Din ce-mi erai, nici urmele de pași!

E toamna...simti?
Si simti cum inima imi bate?
De ar fi sa-mi fi aici aproape
Sa auzi cum frunzele suspina

Am crezut în ziua fără tine,
În măguliri sărace și puține,
În ochi ce încă n-au clipit,
Și-n veșnicii ce n-au iubit.

Lumini de noapte oglindite-n lac,
Mirosul târziului şi singurătate
Plus eu, rătăcit pe alei de parc
Minus, posibila oportunitate.

Din seva timpului ce curge lamentabil
Peste umbrele desprinse fiinţei mele,
Solipsismul cert, rămâne adaptabil
Fiecărei zi de gânduri şi durere.

Bună ziua, tristețe!
Îți dau și eu binețe
Ca tot atâția oameni
În care tu te semeni…

Mă predau cu trup si suflet, timpul fiindu-mi socotit
După faptele si gândul cel ascuns, cât am trăit.
Suflet nu am avut mereu, cum ar fi vrut Dumnezeu
Am zărit doar nerăbdare, chiar si in zilele amare.

Tu cine ești de bați cu foc în inima rănită?
De atâtea ori te-am căutat să nu mă las învinsă
De soarta ce n-o pot schimba rămas-am răstignită,
Degeaba bați la ușa mea... căci e de mult închisă.

Scoală-te, iubito! Scoală şi iubirea,
Despărţirii preda-vom noi averea,
Cum juruinţelor, tăcerea.

Cerșetorul de la stradă
strânge lacrimi în bărbie;