Poezii despre Singurătate:

Hai zi-mi, doua scurte vorbe care dor,
Sa ajung in graba sufletele care dorm
In zadarnica amintire a fiintelor iubite
Care de un veac imi rascolesc prin minte.

Mâna în schimb arde ca o flacără

bătută de vânt

Vreau doar sa ma iubesti
Si chiar de nu ma atingi,
Prin vise cand pasesti
Durerea grea o stingi.

Însă iarăși ne rătăcim
între ridicol și sublim

Costel Zăgan, Distihuri rebele

Te simt… si parca nu ti-as cere
Sa faci ce nu ti-am spus vreodata
Destinu-mi sa-l citesti in stele …
Doar tu -nsemnandu-mi viata toata.

NU TE MAI AŞTEPT IARAŞI SĂ VII.

Dar doresc să-ți spun că te-am iubit ca un nebun,
Şi simt amorul meu cum s-a prefăcut în scrum

Am izbutit sa intru in gura lumii,
Dar nu am scapat prea repede de ea
A trebuit sa fac pace cu nebunii
Si apoi sa imi vad de viata mea.

Cand cerul isi indreapta toti norii lui spre mine,
Cand ploaia se arata sa spele a mea rusine
De glasul amortit ce ar vrea sa stapaneasca
Iubirea ce s-a prins de fiinta-mi pamanteasca.

Aici sunt eu-un singuratic
Ce duce-n gând dorul de neant
Imperiul a sfârșit tragic
In lume,norul,parca-i asudat

TOTU- ȚI PARE A SPERANȚĂ.

Când mi te afli într-o totala urâtă singurătate,
Şi inima îți prorunceşte să laşi înapoi ale tale regrete